site traffic analytics

Pariul cu Bucureşti (1)

Autor: Traian BĂDULESCU

Capitala noastră va deveni destinaţie turistică

Intenţionez să lansez, azi, o campanie de conştientizare a faptului că Bucureşti poate fi un oraş turistic. După cum am mai afirmat-o de-a lungul timpului, iubesc Bucureştiul. Este oraşul meu şi sunt născut aici, dar nu acesta este principalul motiv. Ci faptul că Bucureşti are istorie, are cultură, este un oraş viu iar străinii care vin aici chiar se simt bine, în marea lor majoritate. Pentru că aici apare o nuanţă: trebuie să ne dăm seama cum ar atrage Bucureştiul ca şi vizitator, turist, nu ca locuitor. Deoarece sunt sigur că starea indusă  de faptul că locuieşti într-un anumit oraş este total diferită de cea percepută de un turist. Uneori, şi parizienii, new-yorkezii sau locuitorii Romei se simt stresaţi în propriile oraşe şi văd numai partea goală a paharului.

Strada Meteorilor

 

Am copilărit într-un cartier dispărut, Uranus, într-o casă cu etaj de pe Strada Meteorilor. Acesta a fost ras de pe faţa pământului, în perioada 1982-1985, pentru a face loc Casei Poporului – actualul Palat al Parlamentului. Totuşi, mă bucur că avem o astfel de construcţie grandioasă, deşi am suferit când, copil fiind, a trebuit să mă mut la bloc cu familia. M-am născut la maternitatea Spitalului Brâncovenesc, din Piaţa Unirii, ras şi el de pe faţa pământului, în timpul demolărilor din anii ’80, iar biserica unde am fost botezat, Spirea Veche (denumită şi Niţă Stere, de localnici), a avut aceeaşi dramatică soartă. Deşi mi s-au tăiat « rădăcinile », iubesc Bucureştiul şi cred că oraşul nostru are, pe lângă trecut, şi prezent, şi, mai ales, viitor.

Spitalul Brancovenesc

 

Dacă stau să mă gândesc cum era Bucureştiul în 1990, ruinat, prăfuit, cu multe construcţii în schele, neterminate, şi cum este acum, pot spune că s-au întâmpla o serie de schimbări importante. Oraşul este luminat, mult mai curat, are spaţii verzi mai îngrijite. Până şi sintagma « după blocurile gri », lansată de BUG Mafia prin 2000, va dispărea curând: din ce în ce mai multe blocuri sunt vopsite, cu faţadele renovate, majoritatea prin fonduri europene, iar o parte, din fondurile proprii ale asociaţiilor locatarilor. Avem Pasajul Basarab, s-au mai făcut ceva poduri şi pasaje, Aeroportul Otopeni – Henry Coandă are un terminal nou, modern, la nivel occidental. Taxi-urile sunt ieftine iar taximetriştii sunt mult mai corecţi şi mai civilizaţi decât acum 10 ani. Transportul în comun – fie metrou, fie de suprafaţă, este modern şi s-a terminat înghesuiala de altă dată. La capitolul vagoane de metrou stăm bine, iar la capitolul autobuze, graţie contractului cu Mercedes, Capitala are una dintre cele mai moderne flote din Europa.

Fireşte… Au rămas câinii maidanezi, deşi nu la fel de mulţi ca în trecut. Cerşetorii au rămas dar parcă ceva mai puţini. La fel şi « taxatorii » de parcări sau « spălătorii de parbrize ». Dar au dispărut, în mare parte, copiii străzii – aşa numiţii « aurolaci ». Vă mai amintiţi de ei? Nu ştiu ce s-a întâmplat cu majoritatea, dar sper că şi-au găsit un rost. Metodele de înşelare a turiştilor, gen « maradona », din ce ştiu, aparţin trecutului. Bucureştiul are acum mii de bancomate, bani să fie… Măcar ai turiştilor străini.

Capitala României se poate mândri cu o serie de recorduri, cum ar fi cea mai mare instalaţie indoor de Crăciun, cel mai mare brad artificial de Crăciun (în 2007), sau a doua clădire administrativă din lume, ca dimensiune, care se poate vedea şi de pe Lună – Palatul Parlamentului. Dacă autorităţile, operatorii de turism şi noi toţi ne vom da silinţa, Bucureştiul ar putea ajunge pe harta oraşelor vizitate de mii de turisti la sfârşit de săptămână.

O parte dintre directorii de hoteluri sunt sceptici atunci când vine vorba de transformarea Bucureştiului într-o destinaţie pentru turişti de leisure. Ei văd capitala ca pe o gazdă bună pentru evenimente, de genul seminariilor sau summit-urilor. După cum declaram « Evenimentului Zilei » acum mai bine de un an, situaţia nu este chiar atât de rea pe cât pare.

Am avut de multe ori ocazia de a vorbi cu turişti străini care mi-au spus să nu mai declarăm Bucureştiul un oraş urât, pentru că este chiar frumos. Un amic din Roma – unul dintre cele mai frumoase oraşe ale lumii şi fosta capitală a lumii în antichitate – iubeşte Bucureştiul. Un amic din Grecia mi-a zis că Bucureştiul i se pare un oraş cosmopolit, cu aer occidental. Revenind la italian, acesta a perceput încă, plimbându-se pe Calea Victoriei, faptul că Bucureşti s-a inspirat din Paris. Mulţi străini vin aici pentru evenimente şi concerte şi se opresc la o cafea, o bere sau un vin în Centrul istoric care este aproape în totalitate restaurat.

Până şi faptul că Bucureşti este aglomerat mi se pare un mit. Şi alte oraşe sunt aglomerate, iar în week-end, când vin majoritatea turiştilor, traficul este mai mult decât acceptabil.

Ne lipsesc însă centrele de informare turistică (avem unul pe aeroportul Henry Coandă, unul în Pasajul Universităţii, cu puţine materiale informative), magazinele de suveniruri (nu ştiu dacă se pot număra pe degete) şi structurile de cazare de toate stelele cuprinse în oferte avantajoase (avem insuficiente hosteluri, hoteluri de una şi două stele, dar stăm bine la categoriile superioare).

Străinii mi-au spus de multe ori că nu avem inimă dacă nu avem un centru vechi reabilitat. Acolo ar putea fi multe magazine de artizanat autentic, pentru suveniruri. Ne trebuie un concept unitar de promovare la nivel internaţional, o asociaţie care să se ocupe de acest lucru. Parisul este oraşul îndrăgostiţilor, Praga are centrul istoric foarte bine conservat. Noi am avea probleme dacă am încerca să definim Bucureştiul. Oraşul nostru are nevoie ca de aer de un brand.

O să continui seria articolelor despre Bucureşti. Aştept feed-back-ul vostru, pe care îl voi include în următoarea serie de articole. Haideţi să vedem ce putem face pentru oraşul nostru. Pentru 2012, mi-am propus, personal, să editez un ghid complet, consistent, în limba engleză şi să realizez un site care să promoveze Capitala şi ghidul.

Închei cu întrebarea pe care v-o readresez: poate deveni Bucureştiul destinaţie turistică?

 



Adaugata pe : 12 / 01 / 2012.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Booking Bucharest
Evensys Top Hotel
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays