site traffic analytics

Primul charter TUI România va decola către Antalya

TUI Romania, TUI Turcia, NOVA Travel

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 2011, Grupul Eurolines şi-a îndeplinit strategia de business propusă, aceea de a aduce pe piaţa românească cel mai important jucător mondial din industria turistică - TUI Travel. NOVA Travel, tour-operatorul din cadrul Grupului Eurolines, îndeplineşte anticipat promisiunea făcută publicului din România în septembrie anul trecut şi lansează, astfel, primul charter operat în parteneriat cu TUI Turcia (reprezentat de compania TanTur) şi compania aeriană Pegasus, pentru destinaţia Turcia.

Produsul se caracterizează printr-o selecţie a hotelurilor din staţiunile Kemer, Antalya, Lara şi Belek, situate în regiunea Antalya, cu hoteluri de 3  - 5 stele. Pentru anul acesta, reprezentanţii companiei estimează un număr de aproximativ 3.500 de turişti care vor achiziţiona produsul Charter TUI Turcia, urmand ca numărul lor să crească până la 15.000 de persoane, în 2015.Nicolae Lech, NOVA Travel

Produsul va fi disponibil atât în reţeaua de distribuţie Eurolines, reţea ce va îmbrăca hainele brandului TUI Travel Center, cât şi în reţeaua de parteneri NOVA Travel. În 2011, Grupul Eurolines a adus pe piaţa românească unul dintre cei mai importanţi jucători mondiali din industria turistica, TUI Travel Center.

"Am dorit să arătăm că facem un produs integrat, cu servicii de calitate pentru clienţi: asistenţă la transfer, reprezentanţi pe aeroport etc. Mesajul meu este: dorim să transmitem seriozitate. Nimeni, din cadrul companiei noastre, nu îşi va permită să facă greşeli. Poate că vor fi erori, sunt umane, însă acestea vor fi întotdeauna rapid remediate", a precizat Nicolae Lech, directorul general al touroperatorului NOVA Travel.
"Avem peste 2 milioane de clienţi pe an şi o cifră de afaceri de 150 de milioane de euro. Monitorizam de mult timp România, iar acum am identificat partenerul adecvat", a subliniat Teoman Odabaş, directorul general al TanTur.
Potrivit lui Metin Girgin, directorul comercial al TanTur, reprezentantul TUI în Turcia este cea mai mare entitate de travel din Turcia, având peste 30 de birouri în toată ţara. TanTur este, de asemenea, unul dintre cei mai vechi DMC (Destination Management Company) din Turcia, iar sediul principal este în oraşul Antalya. În total, compania are circa 800 de angajaţi.

Majoritatea turiştilor străini care au sosit în Turcia, prin TanTur, în 2011, provin din Germania, Marea Britanie, ţările nordice, Olanda, Belgia, Austria, Polonia, Franţa şi Italia. Din totalul turiştilor care vin în Turcia, TanTur deţine cele mai mari cote de piaţă pentru Belgia (26,72%), Marea Britanie (20,91%), ţările nordice (18,85%), Germania (15,92%) şi Austria (15,86%). 

Mustafa Gencay, directorul de sales şi marketing al Calista Luxury Resort - complex inaugurat în 2007, considerat unul dintre cele mai de calitate resorturi din Antalya - consideră că "multe companii au intrat, anul trecut, în faliment, în România şi nu numai, deoarece au vândut ieftin. Nu poţi vinde un produs turistic operat cu zbor charter la 199 de euro! La hoteluri, recomandăm turiştilor să caute calitatea, nu preţul. Iar înainte de calitatea imobiliară a clădirii, cel mai important este staff-ul, care trebuie să dea dovadă de profesionalism. Agenţia de turism trebuie să ofere clientului informaţia corectă, atât referitor la calitate, cât şi la preţ".

TUI Romania, TUI Turcia, NOVA TravelGrupul Eurolines, din care fac parte 14 companii din România, Germania şi Republica Moldova, estimează pentru 2011 o creştere de aproximativ 22%, ajungând astfel la o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei. 67% din cifra de afaceri a grupului o reprezintă activitatea companiei Touring Europabus, firmă care deţine reţelele de agenţii de turism Eurolines şi TUI Travel Center.

TUI Travel operează în 180 de ţări, are aproximativ 30 de milioane de clienţi anual şi peste 71.000 de angajaţi. La nivel mondial compania are trei departamente principale: TUI Travel, TUI Hotels and Resorts şi Cruises. Cifra de afaceri a Grupului TUI se ridică la 19 miliarde de euro.

Early Booking Turcia

Orice pachet achiziţionat în perioada de Înscrieri Timpurii sau în afara acesteia se bucură de aceleaşi atribute de siguranţă şi calitate. Avantajul achiziţiei din timp a pachetului turistic o reprezintă preţul redus care este plătit la cumpărare. Un avantaj mai puţin vizibil, dar la fel de important, este faptul că turistul are siguranţa hotelului preferat în destinaţia de vacanţă aleasă şi poate beneficia de atuurile unei planificări timpurii (a concediului, a bugetului de cheltuieli în perioada excursiei etc.). Posibilitatea achitării în rate cu dobândă face ca acest pachet turistic să fie şi mai atractiv, pe lângă facilitatea obţinerii sale.Calista Luxury Resort

Toate aceste avantaje prezentate mai sus sunt 100% valabile doar atunci când pachetele turistice provin de la agenţii de turism cu nume solide, recunoscute pentru seriozitatea lor pe piaţa turistică.

Informatii despre staţiunile din Turcia:

KEMER

Localizat la 40 km sud de Antalya, la poalele Muntilor Taurus, unde marea se imbina spectaculos cu muntele, avand intinse plaje cu pietricele amestecate cu nisip. Regasim hoteluri repartizate pe mai multe localitati: Kemer, Tekirova, Camyuva, Kiris, Beldibi, Göynük. Golful cu vegetatia bogata, alaturi de numeroasele baruri, restaurante, magazine, fac din Kemer una dintre cele mai populare statiuni de pe Riviera Turceasca. In zona Kemer puteti admira numeroase atractii turistice precum orasul antic Phaselis cu cele 3 porturi naturale si orasul antic Olympos.

ANTALYA

Orasul Antalya este capitala zonei mediteraneene, avand peste 1,5 milioane de locuitori. Printe cele mai importante atractii turistice se numara: centrul istoric al orasului (Kaleici), muzeul Antalya, considerat unul dintre cele mai reprezentative muzee arheologice din lume, Poarta Imparatului Hadrian (construita în secolul II I.Hr), moschei, dar si plajele Konyaalti si Lara, renumite pentru frumusetea lor si pentru apa limpede. In apropierea orasului se regasesc importante atractii culturale precum orasele antice Perge, Aspendos, Termessos.

LARA

Este cea mai “tanara” zona turistica aflata in plina dezvoltare, situata in continuarea orasului Antalya, la cca 10 km de centrul acestuia. Se remarca prin plaje intinse cu nisip fin, ape limpezi, putin adanci (recomandate pentru familiile cu copii), hoteluri luxoase care prin tematica originala abordata, arhitectura si designul lor amintesc de Las Vegas, unde sunt reproduse numeroase locuri faimoase din toata lumea.

BELEK

Calista Luxury ResortO statiune in plina ascensiune, localizata la 40 km de orasul Antalya, intinsa de-a lungul unor paduri de pini si eucalipt, cu plaje de nisip fin. Se remarca prin numeroasele hoteluri de lux intinse pe suprafete impresionante, avand nenumarate facilitati atat pentru adulti, cat si pentru copii. De asemenea, terenurile de golf sunt o emblema pentru Belek, atragand an de an pasionatii acestui sport, precum si competitii prestigioase in acest domeniu. Alte sporturi practicate sunt
surfing, schi nautic, rafting, sailing, snorkeling, scufundari, etc.



Adaugata pe : 05 / 02 / 2012.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Paralela 45
Paralela 45
Vintest
TTR II
Traia Badulescu - Secretul emisferei
Teresa Tina
Le Chateau
Traian Badulescu
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Paradis Vacante de Vis
Corali Holidays
Booking Bucharest
Max Holidays
Destinatii.eu
Agentia Mos Craciun