site traffic analytics

România va atrage mai mulţi turişti israelieni

IsraelPotrivit unui comunicat remis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), Munţii Carpaţi, staţiunile balneare, turismul de aventură şi circuitele sunt principalele produse turistice cu care operatorii de turism din România s-au prezentat la International Mediterranean Tourism Market, desfăşurat la Tel Aviv (Israel), în perioada 14-15 feburarie a.c.

Operatorii români prezenţi la acest târg estimează, pentru acest an, o creştere a numărului de turişti israelieni care vor vizita România, în contextul în care aceştia devin tot mai interesaţi de destinaţii noi. Totodată, în ultimii ani s-a remarcat o evoluţie a profilului turistului israelian care vizitează România, de la cei care aveau legături personale cu România, la turiştii interesaţi de anumite tipuri de turism care pot fi oferite în condiţii avantajoase în ţara noastră: circuitele, turismul de aventură, turismul balnear, city-break. Turiştii israelieni aleg România pentru petrecerea vacanţelor datorită varietăţii atracţiilor turistice, proximităţii, securităţii ţării şi preţurilor adaptate la calitatea serviciilor oferite.

În 2011 s-au înregistrat 83.376 de sosiri ale vizitatorilor din Israel la frontieră, în creştere cu 2.7% faţă de anul precedent. În unităţile de cazare, în primele 9 luni ale anului 2011, s-au înregistrat 67.377 de sosiri. Dintre acestea, 48.476 s-au înregistrat în Bucureşti şi oraşele reşedinţă de judeţ (creştere de 30% faţă de 2010), 14.224 în staţiunile montane (scădere de 9,7%) şi 1.445 în staţiunile balneare (creştere de 17.4%)". Operatorii români prezenţi la International Mediterranean Tourism Market mizează în acest an pe o creştere a numărului de turişti israelieni.

Din regiunea noastră, şi croaţii şi slovenii doresc să atragă mai mulţi turişti israelieni. Slovenia a primit anul precedent 28.000 de turişti israelieni, iar Croaţia, 34.000.

International Mediterranean Tourism Market este o manifestare de turism adresată atât specialiştilor, cât şi publicului larg, la care România participă de 16 ani consecutiv. În acest an, târgul reuneşte expozanţi din 25 de ţări, iar Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului este prezent cu un stand de 66 mp în care sunt găzduiţi 8 operatori de turism din România.

Târgul se desfăşoară în perioada premergătoare apariţiei cataloagelor de vânzări ale touroperatorilor, această ocazie fiind oportună pentru stabilirea de contacte noi şi încheierea de tranzacţii comerciale pentru firmele româneşti participante, dar şi pentru ca ofertele româneşti să ajungă la consumatorul direct. 



Adaugata pe : 15 / 02 / 2012.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Le Chateau
Booking Bucharest
Evensys Top Hotel
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays