site traffic analytics

"Ruta Culturală Turistică a Împăraţilor Romani" în România, Bulgaria, Serbia şi Croaţia

CapidavaEugen Curteanu, secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a semnat, pe 24 februarie, la Belgrad (Serbia), Memorandumul de Înţelegere cu privire la cooperarea în cadrul proiectului “Ruta Culturală Turistică a Împăraţilor Romani”.
România a decis, în anul 2010, să participe, alături de Serbia, Bulgaria şi Croaţia, la iniţiativa de înfiinţare a traseului turistic “Drumurile împăraţilor romani”, care să includă vizite la obiective cu rezonanţă istorică, situate de-a lungul unor foste rute ale Imperiului Roman, inclusiv în ţara noastră. Itinerariul ar cuprinde drumuri romane, apeducte şi amfiteatre din Serbia, Croaţia şi Bulgaria, de la noi cele mai importante obiective situându-se în Constanţa. Dezvoltarea de rute culturale reprezintă, la momentul actual, o prioritate la nivel european, din punctul de vedere al dezvoltării turismului, răspunzând, în acelaşi timp, preocupărilor pentru prezervarea şi promovarea patrimoniului cultural european.
Semnarea, de către ministerele de resort din România, Republica Bulgaria, Republica Croaţia şi Republica Serbia, a memorandumului prezintă o importanţă aparte pentru dezvoltarea turismului în regiune, întărind relaţiile de cooperare deja existente în acest domeniu şi creând noi oportunităţi pentru intensificarea relaţiilor bilaterale.

Sursa: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului



Adaugata pe : 24 / 02 / 2012.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Paralela 45
Booking Bucharest
Le Chateau
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays