site traffic analytics

LIDERII INDUSTRIEI CROAZIERELOR SE REUNESC LA BRAŞOV

CroazieraCroaziere.net va organiza, la Braşov, în perioada 9-11 martie, a IV-a ediţie a seminarului internaţional “Cruises in Dracula’s Land”, dedicat agenţiilor de turism partenere, menit să ofere specialiştilor toate informaţiile necesare unei promovări şi vânzări profesioniste a produsului turistic croazieră. Susţinut în colaborare cu Facultatea de Turism Braşov şi beneficiind de participarea unor nume de referinţă din industria mondială a croazierelor, seminarul va reuni şi anul acesta 92 de agenţi de turism din întreaga ţară, precum şi jurnalişti din media românească de profil. Seminarul va avea loc la Facultatea de Turism şi la hotelul Pantex din Braşov.
Seminarul şi-a câştigat un loc binemeritat ca acţiune  de informare, documentare şi formare profesională de specialitate, fiind în acest sens şi singurul eveniment de acest gen organizat integral de o agenţie de turism privată. Programul detaliat al manifestării precum şi lista celor ce vor conferenţia la eveniment sunt redate condensat în cele ce urmează, iar informaţiile in extenso pot fi accesate urmănd link-ul: http://www.croaziere.net/blog/program-training-cruises-in-draculas-land-iv/

Chiara Brambilla, Giovanni Ponticelli şi Bernie Blomquist vor prezenta “secretele” industriei croazierelor

Manifestarea va cuprinde o prezentare generală asupra croazierelor, istoricul industriei de profil, destinaţii, specializări, targetare, strategii de marketing, strategii de vânzare, promovare, termeni tehnici etc. Chiara Brambilla, reprezentant Carnival Cruise Line pentru pieţele europene, va susţine o prezentare despre produsele Carnival Cruise Line, segmentarea pieţei, adresabilitate, tehnici de vânzare, produse, flotă, itinerarii şi mai ales despre cele 2 vase din Europa de anul acesta. De asemenea, Giovanni Ponticelli, reprezentant MSC Cruises pentru pieţele din Europa de Est,  va susţine o prezentare despre produsele MSC Cruises precum şi despre noul vas de croazieră ce urmează a fi lansat – MSC Divina. Bernie Blomquist (manager în dezvoltarea training-urilor la CLIA Bernie Blomquist– Cruise Line International Association – Asociaţia Internaţională a Croazierelor de Linie) va susţine seminarul Doing it Your Way, Standing up to the Challenge şi va oferi o privelişte asupra industriei croazierelor din 2012. De asemenea, Blomquist va explica ce înseamnă CLIA, ce avantaje şi beneficii oferă în dezvoltarea profesională.
În final, echipa Croaziere.net va prezenta fiecare linie de croazieră pe care o are în portofoliu (Norwegian Cruise Line, Pullmantur Cruises, Costa Cruises, Princess Cruise Line, Holland America Line, Windstar Cruises, Cunard Line, Royal Caribbean Cruise Line, Azamara Club Cruises, Celebrity Cruises, Hurtigruten).

2012 – un an optimist pentru industria croazierelor. Destinaţiile de top sunt Caraibele şi Europa

Croaziera RivieraPotrivit preşedintelui CLIA, Christine Duffy, industria internaţională de croaziere se află într-un reviriment post-criză. Deşi numărul clienţilor este din nou în creştere, aceştia sunt mult mai atenţi la produsele pe care le cumpără. Potrivit unui studiu Conde Nast, 75% dintre clienţii cu situaţie financiară peste medie sunt mult mai atenţi la ceea ce cumpără decât în trecut, iar 88% economisesc mai mult. În schimb, aceştia nu renunţă la produsul de croazieră, ţinând cont că este o obişnuinţă şi o pasiune pentru ei. Pe de altă parte, într-o perioadă de recesiune economică, valoarea este din ce în ce mai apreciată de către consumatorii de lux. Potrivit Centrului American de Cercetare Afluentă, 18% dintre familiile bogate din SUA intenţionează să achiziţioneze un produs de croazieră în următoarele 12 luni. Procentul este în creştere, faţă de 15% în 2011 şi 12% în 2010. Actualul procent reprezintă circa 2 milioane de familii. Se observă şi o preferinţă pentru croazierele care acostează “la capătul pământului”, cu excursii în locuri inedite, precum Albania, Serbia, Orientul îndepărtat rus, Groenlanda, Uzbekistan etc. De asemenea, potrivit unor studii realizate de specialişti şi jurnalişti americani, destinaţiile de top în industria croazierelor, în 2012, sunt Caraibele şi Europa.

Despre Croaziere.net

Croaziere.net by Office Travel, agenţie - lider pe piaţa croazierelor din România a fost înfiinţată în 2005 la Cluj Napoca, ca agenţie specializată în promovarea şi vânzarea croazierelor în piaţa românească. Agenţia a devenit, în scurt timp, un nume de referinţă în materie. Agenţia este parteneră directă a peste 20 de linii de croazieră celebre (Carnival Cruise Line, Holland America Line, Norwegian Cruise Line, MSC Cruises, Pullmantur Cruises, Cunard, Windstar Cruises, P & O Cruises, Star Cruises, Royal Caribbean International, Azamara Club Cruises, Celebrity Cruises, Costa Cruises, Hurtigruten, Yachts of Seabourn, Princess Cruises, Easy Cruise, Regent Seven Seas Cruise Line, AMA Waterways, Luftner Cruises, Oceania Cruises). Ca recunoaştere a seriozităţii şi profesionalimului de care dă dovadă, agenţia a fost acreditată de către Cruise Lines International Association, Association of Cruise Experts, Seatrade şi European Cruise Council ca agenţie specializată în vânzarea croazierelor, fiind şi singura din România în acest sens. De asemenea agenţia are înrolaţi 2 angajaţi la un Master Profesional de 6 ani (în anul 3 actualmente) la CLIA Academy USA.



Adaugata pe : 06 / 03 / 2012.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Le Chateau
Booking Bucharest
Evensys Top Hotel
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays