site traffic analytics

Disney Cruise Line lansează noi itinerarii pentru vara 2017

Disney Cruise  Line

Credit foto: Disney Cruise Line

În 2017, Disney Cruise Line va naviga pe itinerarii și porturi noi, inclusiv primele vizite la noile destinații din Alaska și Europa. În acea vară, Disney Cruise Line se va întoarce, de asemenea, în Norvegia, insulele britanice, Marea Mediterană, Caraibe și Bahamas. Rezervările vor fi deschise publicului din 14 aprilie 2016.


Noul itinerar din Alaska: Icy Strait Point și Ghețarul Hubbard

Pentru prima dată, Disney Cruise Line își va duce oaspeții în Icy Strait Point și Ghețarul Hubbard din Alaska. Aceste destinații dramatice fac parte dintr-un nou itinerar de nouă nopți pe Disney Wonder. Plecând de la Vancouver, pe 24 iulie 2017, acest itinerar include, de asemenea, Ketchikan, Juneau, Skagway și Tracy Arm Fjord.

Icy Strait Point oferă o varietate de aventuri în mijlocul naturii. În apropiere se află Glacier Bay National Park, o zonă spectaculoasă din Alaska, aflată în Patrimoniului Mondial UNESCO. Un alt popas important în această croazieră îl reprezintă Ghețarul Hubbard, cel mai mare și cel mai activ ghețar de coastă din America de Nord. Afișând nuanțe extraordinare de albastru, și o imensă frumusețe, acest ghețar spectaculos are o lățime mai mare de 9, 65 Km, acolo unde întâlnește oceanul.

O nouă croazieră în Alaska, de șapte nopți, are drept port de îmbarcare Vancouver, și pe 17 iulie 2017, ajunge la Icy Strait Point, apoi la Tracy Arm, Skagway, Juneau și Ketchikan. Pe 2 august 2017, Disney Wonder va naviga pentru cinci nopți în  Alaska, de la Vancouver la Tracy Arm și Ketchikan.


Destinații noi în Europa: Amsterdam și Stonehenge

Pentru prima dată, Disney Cruise Line va ajunge la Amsterdam, Olanda, cunoscut pentru sistemul său elaborat de canale, câmpuri de lalele, mori de vânt și muzee de talie mondială cu lucrări de Rembrandt, Vermeer și Van Gogh.

Pe 13 mai 2017, Disney Magic pornește într-o croazieră transatlantic, de 15 nopți, de la Port Canaveral, Florida, la Copenhaga, cu o oprire la Amsterdam. Acest itinerar include, de asemenea, un popas la Portland, Marea Britanie - un alt port folosit pentru prima dată de Disney Cruise Line. Portland se află la o scurtă distanță de Stonehenge, una dintre cele șapte minuni ale lumii medievale.

Un popas la Amsterdam va face parte, de asemenea, dintr-un itinerar de 10 nopți în nordul Europei, care începe pe 18 iunie 2017, din Copenhaga, Danemarca, și ajunge la Dover, Marea Britanie. Alte porturi vizitate în această croazieră sunt Warnemunde (Berlin), Germania; Stockholm, Suedia; Helsinki, Finlanda; Sankt-Petersburg, Rusia; și Tallinn, Estonia.

Marele tur al Europei va continua pe toată durata verii, ajungând în Marea Baltică, la fiordurile norvegiene, în Islanda, insulele britanice și Marea Mediterană.


Itinerarii noi ale Disney Fantasy: Caraibele de Sud

Pentru prima dată, Disney Fantasy va naviga de la Port Canaveral pe croaziere mai lungi - de 10 și 11 nopți,  spre sudul Caraibelor.

Pe 17 iunie 2017, o croazieră de 11 nopți va vizita Aruba, Barbados, Martinica, St. Kitts, Tortola si insula privată Disney, Castaway Cay.

O altă croazieră de 10 nopți va începe pe 28 iunie 2017, ajungând în Aruba, Curacao, St. Kitts, Tortola și Castaway Cay.


Castaway Cay, insula privată a Disney, din Bahamas, este folosită în mod constant drept port de escală de către oaspeții Disney Cruise Line. Pentru a oferi pasagerilor mai mult timp în acest paradis insular, Disney Dream pleacă din Port Canaveral și face două opriri la Castaway Cay.

Croaziere speciale, de cinci nopți, cu plecare pe 2, 11, 16, 25 și 30 iunie și pe 9 iulie 2017, vor face escală la Castaway Cay de două ori și vor include o oprire în Nassau, Bahamas.

Croazierele speciale, de patru nopți, cu plecare pe 7 și 21 iunie, respectiv 5 iulie 2017 vor vizita Castaway Cay de două ori, cu o oprire la Nassau.

 

 



Adaugata pe : 12 / 04 / 2016.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Paralela 45
Booking Bucharest
Le Chateau
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays