site traffic analytics

O legătură feroviară ușoară va conecta stația Luton Airport Parkway și terminalul aeroportului, în 2020

Luton Airport

 Autor foto: Jnpet;  CC by 3.0 https://creativecommons.org/licenses/by/3.0/deed.en 

Londra Luton Airport Limited a anunțat planurile de a construi o nouă conexiune feroviară disponibilă non-stop între stația Luton Airport Parkway și terminalul aeroportului, marcând astfel o altă etapă crucială în transformarea aeroportului.

Planurile au confirmat un sistem de tranzit în masă al pasagerilor (MPT), similar cu cele utilizate deja în aeroporturile Gatwick și Birmingham, pentru a înlocui serviciul curent cu autobuzul. Acesta urmează să fie operațional în 2020, și va face mai ușoară și mai rapidă călătoria,  îmbunătățind experiența de tranzit pentru mai mult de 2 milioane de pasageri care călătoresc în prezent cu trenul la Aeroportul Luton din Londra (LLA).

Legătura feroviară ușoară face parte dintr-un plan amplu de îmbunătățire a conectivității feroviare, care urmărește să introducă un serviciu de transport feroviar expres, de 20 minute, cu patru trenuri rapide pe oră, între LLA și centrul Londrei, ca parte a viitoarei francize feroviare East Midlands. LLA colaborează, de asemenea, cu Transport for London, pentru a adăuga aeroportul la rețeaua Oyster, care va ajuta la asigurarea unei conexiuni bune pentru pasagerii care călătoresc pe calea ferată.

Potrivit lui Nick Barton, CEO al LLA, ”Îmbunătățirea legăturilor feroviare este o parte esențială a dezvoltării LLA, care ne asigură că furnizăm cele mai bune servicii pentru toți pasagerii noștri. Crearea unei legături feroviare ușoare între stația Parkway și terminal este o piatră de hotar în transformarea aeroportului, și primul pas spre crearea unui serviciu aerian-feroviar de clasă mondială. Vom continua să lucrăm din greu la creșterea numărului de servicii feroviare rapide și să adăugăm aeroportul la rețeaua de carduri Oyster.”

Pentru detalii suplimentare puteți accesa www.transforminglla.co mea

Aeroportul Luton din Londra (LLA) este unul dintre cele mai mari din Marea Britanie, și a transportat 12,3 milioane de pasageri în 2015, cu 16,9% mai mulți decât în 2014. Aeroportul utilizează indirect peste 8.600 angajați și este un factor economic cheie pentru regiune.

easyJet, Wizz Air, Ryanair, Monarch, Thomson, EL AL, AtlasGlobal, Blue Air, TAROM, SunExpress, Iberia (Air Nostrum), La Compagnie VLM, Vueling, Transavia, Adria Airways operează în prezent de la acest aeroport. Thomas Cook Airlines va începe, de asemenea, zboruri de la LLA în 2017. Rețeaua de rute cu plecare de pe acest aeroport deservește 123 destinații, inclusiv servicii pentru Europa, America de Nord, Africa și Asia.

Aeroportul este operat și dezvoltat de un consorțiu la care este acționar majoritar AENA, cel mai mare operator de aeroporturi din lume, și Ardian, un investitor european important.

LLA este în prezent într-un proiect amplu de transformare, prin investiții de peste 110 milioane lire sterline, pentru a-și mări capacitatea de la 12 milioane la 18 milioane de pasageri pe an, până în 2020. Planurile de redezvoltare vor include o reproiectare completă a terminalului, aducând opțiuni noi și interesante de vânzare cu amănuntul și de luat masa, și upgrade-uri majore pentru lergăturile de transport, inclusiv accesul rutier mai bun la M1, noi facilități de parcare, un transfer cu autobuzul și autocarul remodelat și conexiuni feroviare îmbunătățite.

 

 



Adaugata pe : 18 / 04 / 2016.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Paralela 45
Booking Bucharest
Le Chateau
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays