site traffic analytics

ANT și OMT susțin “Managementul Integrat al Calității pentru Destinațiile Turistice: Cheia pentru competitivitate”

Bulevardul Unirii cu Palatul Parlamentului

Credit foto:  Stefan Didam - Schmallenberg Licență: Creative Commons Attibution 2.5 Generic

https://creativecommons.org/licenses/by/2.5/deed.en

Autoritatea Națională pentru Turism organizează, în parteneriat cu Organizația Mondială a Turismului, conferința internațională “Managementul Integrat al Calității pentru Destinațiile Turistice: Cheia pentru competitivitate”. Conferința este cel mai important eveniment internațional de turism organizat în România anul acesta și va avea loc în data de 23 iunie 2016 la Palatul Parlamentului.

Autoritatea Națională pentru Turism se află în plin proces de dezvoltare a unei noi viziuni și strategii a turismului românesc, prin repoziționarea competitivă la nivel internațional, din perspectiva managementului turistic de calitate și dezvoltarea durabilă a destinațiilor.

Organizarea unei astfel de conferințe internaționale la București va contribui substanțial la viziunea de dezvoltare a turismului autohton prin promovarea imaginii României pe plan extern, dar şi la creşterea calităţii serviciilor în domeniul turistic prin schimbul de informaţii şi bune practici.

La eveniment va participa Secretarul General al Organizației Mondiale a Turismului, Taleb Rifai, alături de înalți oficiali ai statelor membre ale Organizației Mondiale a Turismului,  înalți oficiali români, reprezentanți ai presei internaționale și reprezentanți ai industriei turistice din România.

Organizaţia Mondială a Turismului este o agenţie specializată a Naţiunilor Unite şi liderul organizaţiilor publice internaţionale în domeniul turismului, cu o apartenenţă cuprinsă din 163 de ţări şi teritorii membre şi mai mult de 480 de membri afiliaţi – reprezentanţi ai sectorului privat, instituţii de învăţământ, asociaţii de turism şi autorităţi locale din turism.

Organizația Mondială pentru Turism are sediul la Madrid, a fost înființată în 1975, iar România a aderat la această organizație încă din anul înființării.

 

 

 

 



Adaugata pe : 24 / 05 / 2016.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Booking Bucharest
Evensys Top Hotel
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays