site traffic analytics

Oferte speciale și evenimente inedite în weekend pe litoralul românesc

 Mamaia - plaja de la Hotel Malibu                                   

Weekendul prelungit de Rusalii îi așteaptă pe turiști cu oferte speciale la cazare dar și cu multe opțiuni de distracție, evenimente culturale, sport și modă.   

 Turiștii au, weekendul acesta,  nenumărate motive să aleagă pentru minivacanță de Rusalii, litoralul românesc și Deltă Dunării. Hotelierii au pregătit pachete speciale de cazare, chiar cu masă de Rusalii inclusă.

 Programul în stațiunea Mamaia, Satul de Vacanță, Constanța și Delta Dunării, reușește să acopere un weekend întreg de activitate, turiștii și constănțenii urmând să aibă zile pline de evenimente pentru toate vârstele și preferințele.

 În Satul de Vacanță Mamaia, atracțiile și jocurile sunt nerăbdătoare să îi întâmpine pe cei mici, dar nu numai, pentru că adrenalină nu are vârstă.

 Constanța găzduiește Parada SkirtBike, duminică, 19 iunie, începând cu oră 16:00 în parcarea Maritimo pentru a susține comunitatea bicicliștilor, eveniment in cadrul caruia au fost pregatite concursuri și multe premii pentru cei înscriși la defilare.  

 După 40 de ani, Constanța va avea, din nou, festival de teatru, în perioadă 20-26 iunie, în Piața Ovidiu vor juca diverse trupe de teatru din țara sau străinătate la Festivalul Internațional “Miturile cetatii”.

  Rămânem la cultură, iar dacă sunteți de Delta Dunării în weekend, merită să faceți o plimbare la Tulcea, pentru Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni, eveniment aflat la cea de a 5-a ediție, care, anul acesta, pune accent pe industria modei. Evenimentul se desfășoară în perioadă 16-19 iunie.

 Tot în Tulcea, în perioadă 15-19 iunie, Piața Civică, Hotel Delta, Teatrul Jean Bart, Biblioteca Județeană Panait Cerna și Art Cafe – Casa Avramide, vor fi locurile de desfășurare a celei de-a patra ediții a Festivalului de C`Arte Danubius.

“Gradul de ocupare a hotelurilor pe litoral este în creștere continuă, pe măsură ce ne apropiem de vacanța de vară. Sărbătoarea de Rusalii ne oferă ocazia să înregistrăm un nou val de turiști în acest weekend pe litoral și în Delta Dunării. În continuare Mamaia se află în topul celor mai căutate stațiuni, urmată de Venus și Eforie Nord. Conform estimărilor primite de la touroperatori, ne aflăm în sezonul cu cele mai bune vânzări pentru vacanțe pe litoral din ultimii zece ani." , a declarat Corina Martin, președinte Asociația Litoral - Delta Dunării.

 “Avem încredere că vremea va ține cu noi weekendul acesta și vom putea să vorbim la sfârșitul weekendului de turiști și constănțeni care au petrecut o minivacanță prelungită de Rusalii pe măsură așteptărilor. Hotelierii își așteaptă turiștii cu pachete speciale pentru acest weekend, cluburile sunt pregătite cu evenimente și nume sonore din industria muzicală,dj internaționali, petreceri pe plajă sau pe piscină, posibilitatea de vizionare a meciurilor în aer liber, plimbări cu telegondolă și multă distracție pentru toate vârstele în parcul acvatic Aqua Magic si în Satul de Vacanță. Stațiunea Mamaia vine, de la an la an, cu tot mai multe posibilități de distracție, relaxare, senzații țări și condiții impecabile la cazare și în restaurante. Asociația Litoral – Delta Dunării continuă să aplice și să dezvolte strategia de promovare a stațiunii Mamaia și Satul de Vacanță.”, a adăugat Oana Vorniciuc, purtător de cuvânt al Stațiunii Mamaia și Satul de Vacanță.

 

 

 

 

 

 



Adaugata pe : 16 / 06 / 2016.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Paralela 45
Booking Bucharest
Le Chateau
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays