site traffic analytics

Studiu GfK asupra pieței de turism online din România: Vola.ro, lider de piață

 People

 

Credit foto: Depositphotos.com, Autor: Andrey Popov

Conform unui studiu realizat de compania de consultanță GfK România, turiștii români care aleg să își rezerve online călătoriile caută oferte la bilete de avion, pachete de tip city break, rezervări de camere de hotel și consultanță turistică prin callcenter sau live chat. Serviciul cel mai puțin căutat online este cel de închiriere de mașini. O altă concluzie a studiului plasează Vola.ro drept agenția online cu cel mai mare grad de recunoaștere (persoane care știu despre brand), familiaritate și număr de clienți. 

Studiul GfK a fost efectuat în luna mai a acestui an pe un eșantion reprezentativ din mediul urban și a urmărit să identifice diferite comportamente ale turiștilor din România, precum și să compare agențiile care își dispută piața locală de rezervări turistice online: Esky, Vola.ro, Tripsta, Paravion și Flygo.

Vola.ro este cea mai cunoscută și utilizată agenție de turism online din România

9 din 10 persoane chestionate au declarat că au auzit de Vola.ro, situând brandul pe locul 1 în topul agențiilor online în ceea ce privește gradul de recunoaștere pe piață, la diferență mare de următorii clasați, cel mai mic rezultat dintre cele 5 agenții monitorizate fiind de 3.5 din 10. 

“Studiul GfK arată că în prezent Vola.ro este cea mai cunoscută agenție de turism dintre cele care operează exclusiv online. Reușește să atragă consumatorii de turism din România spre o mai bună familiaritate cu serviciile și pachetele oferite, având o interfață prietenoasă a site-ului. Mai mult decât atât, Vola.ro se poziționează foarte bine la capitolele oferte de zbor și pachete de vacanță, ofertare pe e-mail și serviciul de callcenter non-stop”, a afirmat Alina Popa, cercetător senior GfK România.

În ceea ce privește familiaritatea cu brandul (respondenții cunosc produsele bine sau foarte bine), Vola.ro a obținut cele mai bune rezultate, 57% dintre respondenți având familiaritate ridicată față de Vola.ro, procent aproape dublu față de următoarele două agenții din clasament care au obținut 31%, respectiv 30%. 

Tot Vola.ro este și cea mai utilizată agenție online de turism din România, 37% dintre călători au declarat că au interacționat cu unul dintre produsele acesteia în ultimele 12 luni, față de 23% pentru a doua agenție clasată și 17% pentru cea de-a treia. Tot de aici reiese că primele trei agenții online din România concentrează peste 77% din achizițiile făcute de turiști în acest mediu. 

Vola.ro a mai obținut rezultate peste competitorii săi la întrebări ce vizau care este agenția cu cel mai prietenos website, ce agenție are o gamă largă de promoții, zboruri convenabile, brand modern și inovativ sau agenția care își tratează clienții cu respect.

“Studiul GfK a confirmat câteva ipoteze pe care noi le aveam, și anume că turiștii români migrează către agențiile online pentru că rezervarea de bilete de avion sau pachete turistice este simplă și rapidă. De când am fondat Vola.ro, acum aproape 10 ani, am vrut să oferim o experiență de cumpărare așa cum ne-am dorit-o noi, în calitate de călători împătimiți. De la prețuri bune la asistență clienți care să transforme chiar planificarea călătoriei într-o experiență memorabilă. Ne bucură că în aproape 10 ani Vola.ro a devenit un brand recunoscut de turiștii din România, iar confirmarea că suntem pe locul întâi în preferințele călătorilor nu face decât să ne oblige la a încerca să ne îmbunătățim constant serviciile prin tehnologie, prin inovație și în primul rând prin echipa pe care o avem alături de noi”, a declarat Daniel Truica, fondator și CEO Vola.ro.

Ofertele la bilete de avion, principalul motiv pentru care românii apelează la agențiile de turism online

Atunci când folosesc o agenție de turism online, majoritatea turiștilor români este interesată de achiziționarea biletelor de avion. Rapiditatea cu care pot identifica ofertele și reducerile la bilete de avion, dar și interfața ușor de folosit pentru rezervarea biletelor, îi determină pe turiști să apeleze la platforme online. Astfel, 6 din 10 clienți Vola.ro au optat pentru oferte la bilete de avion. 

Folosirea abonării la newsletterul agenției este un alt tip de produs folosit frecvent, prin intermediul cărora turiștii ajung să își rezerve vacanțe sau city-break-uri la prețuri reduse. Din analiza GfK România a reieșit faptul că turiștii Vola.ro utilizează frecvent ofertele speciale, newsletterele, precum și pachetele de vacanță de tip city break ale agenției. Totodată, în ceea ce privește satisfacția cu produsele utilizate, clienții Vola.ro sunt foarte mulțumiți de biletele de avion, pachetele de vacanță și de serviciul de asigurări de vacanță. 

Tot conform studiului, 26% dintre cei care utilizează serviciile Vola.ro sunt în căutarea pachetelor de tip city-break, acesta fiind un alt motiv pentru care turiștii accesează site-ul agenției. Mai mult  decât atât, în medie, 1 din 5 români care utilizează serviciile agențiilor de turism online este interesat să rezerve camere de hotel. 

Consultanța telefonică disponibilă 24/24 reprezintă cel mai apreciat serviciu din perspectiva turiștilor care rezervă online. 

Marius Ghenea, Investment Director 3TS Capital, fondul care a investit în Vola.ro, a declarat "Suntem foarte bucuroși să vedem rezultatele acestui studiu care atestă leadership-ul Vola.ro pe piața OTA românească, aceasta este în plus o nouă confirmare a faptului că 3TS investește în companii excelente de tehnologie în regiunea CEE, companii care sunt fie lideri locali, fie challengeri regionali sau chiar globali în domeniul lor de activitate".


Care este profilul celor care rezerva online produse turistice?

Cei mai mulți sunt persoane cu educație superioară și venituri medii spre mari, vârsta variind între 18 și 45 de ani. De asemenea, o mare parte dintre clienți sunt femei și locuiesc în mediul urban, în orașe cu peste 200.000 de locuitori. Bucureștiul este cel mai activ din acest punct de vedere, fiind orașul cu cea mai mare penetrare a pieței de turism online.

Tot din studiul GfK reiese că dintre cei care călătoresc, procentul celor singuri și fără copii este mai mare decât al celor căsătoriți sau care au copii. 

Vola.ro este cea mai mare agenție de turism online din România, având, încă de la înființare, o dinamică explozivă, atât ca cifră de afaceri, cât și ca număr de angajați și clienți. Vola deservește persoane fizice sau companii, oferind servicii complete de turism: bilete de avion de linie și low-cost, rezervări hoteluri, city break-uri, vacanțe, asigurări medicale de călătorie și servicii de rent-a-car. 

De asemenea, Vola.ro este prima companie din România care a fost clasată pe primul loc, pentru trei ani consecutivi, în topul Deloitte Technology Fast 50, în Europa Centrală. În 2015, Vola.ro a avut o cifră de afaceri de aproximativ 42,35 milioane de euro, înregistrând o creștere de 54% față de 2014.

În luna februarie 2015 Vola.ro a primit o investiție de 5 milioane euro din partea 3TS Capital Partners, același fond care a mai investit în România în Elefant.ro, Zoot, Vector Watch, Centrul Medical Unirea (acum Regina Maria), SmartBill, Marketizator sau InternetCorp.

 Pentru mai multe informații, puteți accesa  www.vola.ro.

 

 



Adaugata pe : 05 / 07 / 2016.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Paralela 45
Booking Bucharest
Le Chateau
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays