site traffic analytics

Bilanț la final de sezon: Peste 1 milion de turiști români și străini și-au făcut vacanțele pe litoral, cu 11% mai mulți

Litoralul romanesc

 

Numărul turiștilor români care și-au petrecut vacanța în acest an pe litoralul românesc a depășit 950.000, în creștere cu 11% față de anul trecut, în timp ce turiștii străini au venit cu 10% mai mulți, ajungând la 50.000. Astfel, numărul total de turiști cazați în structurile clasificate de primire turistică de la malul mării a depășit 1 milion de persoane, cifră record în ultimii opt ani, potrivit unei analize a Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
 
În acest sezon se văd rezultatele beneficiilor fiscale, printre care reducerea TVA-ul la alimentație și lărgirea conceptului de cazare, toate acestea datorându-se eforturilor depuse de membrii FPTR în ultima perioadă. La acestea,  se adaugă și vremea bună din vârf de sezon, dar - să recunoaștem - și contextul politic internațional, ceea ce făcut ca numărul de turiști să crească față de anul trecut.
 
Chiar dacă cifrele nu sunt impresionante, important este că există o creștere a numărului de turiști străini pe litoralul românesc, iar aceasta este de două cifre: 10%. Peste 50.000 de străini au venit în acest an în stațiunile românești de la Marea Neagră, adăugându-li-se celor 950.000 de turiști autohtoni. Practic, turiștii români au venit într-un număr mai mare cu 11% comparativ cu raportările de anul trecut.

După un început mai timid în luna mai, cererea a explodat în perioada iulie - august, iar în septembrie s-au majorat semnificativ vânzările sejururilor, în special prin programele,"Înscrieri Timpurii" si “Litoralul pentru toti”. Au ajutat foarte mult și controalele ANAF, care și-au dovedit eficiența, dar a contat și că prima etapă a lucrarilor pentru lărgirea plajelor s-a încheiat cu succes. În paralel a crescut calitatea serviciilor oferite și a numărul mare de oferte personalizate, în funcție de specificul zonei (cluburi, tineret, familiști, zone sălbatice etc.). O parte din succesul acestui sezon se datorează și eficienței măsurilor de îndrumare și control întreprinse la deschidere și în timpul sezonului, dar și  colaborării bune a reprezentanților ANT cu autoritățile locale.
 
Punctele slabe ale acestui sezon sunt neintroducerea impozitului specific și "boicotul CNADR", care a afectat stațiunile din sudul litoralului, prin tergiversarea de 7 ani a lucrărilor la podul de la Agigea. Acestora li s-a adăugat boicotul CFR, "victimele" fiind tot stațiunile din sud, prin neintroducerea de garnituri suficiente pe această rută, iar peste toate s-a resimțit puternic nepăsarea autorităților locale față de aspectul stațiunilor.
 
Pentru turismul de sejur prețurile vacanțelor nu au crescut sau au crescut nesemnificativ în ultimii ani. Insa pentru turismul de weekend și alte sărbători legale, tarifele au crescut în acest sezon, având în vedere cererea foarte mare. În schimb, trăgând linie, pe total sezon tarifele nu au fost sensibil mai mari comparativ cu anul trecut. În lunile iulie și august, o parte din marii turoperatori nu au mai avut la vânzare spații de cazare în foarte multe structuri de primire turistică.

Estimăm că anul viitor, având în vedere realizările și profitul obținut în2016, o parte dintre investitori, în special din nordul zonei Mamaia și sudul litoralului, vor fi interesați de noi investiții. Vor continua investițiile în structurile de primire turistică existente, astfel încât să se ridice gradul de confort spre minimum 3 stele.
 
Conjuctura internaționalăse arată a fi în continuare favorabilă dezvoltării turismului intern și a incoming-ului. Va continua creșterea semnificativă a vânzarilor de sejururi, inclusiv creșterea ponderii voucherelor de vacanță, dar se vor majora și vânzările prin oferte de tip ,"Înscrieri Timpurii", în cazul în care vor fi corect stabilite tarifele aferente și perioadele în care se vor acorda reduceri, bineînțeles cu plata integrală a contravalorii sejururilor vândute, la sfârșitul fiecărei perioade.
 
După experiența ultimelor sezoane, estimăm, de asemenea, că și anul viitor va scădea ponderea vânzărilor de vacanțe la mare prin agențiile de turism, ajungând pentru prima dată în ultimii   25 de  ani să acopere mai puțin de jumătate din totalul vânzărilor.
 
Anul 2017 va fi primul de după 2008,  în care va avea loc o creștere semnificativă a tarifelor, deoarece în perioada 1 iunie - 26 august 2017 estimăm că vor fi foarte puține spații de cazare disponibile, și acestea numai în anumite hoteluri din sudul litoralului, deci va fi o mare presiune pe cerere în vârf de sezon. Tarifele vor crește și pentru că s-au majorat cheltuielile hotelerilor: au crescut salariile, cu o medie de 20%, iar prețurile alimentelor s-au majorat treptat, dar semnificativ.
 
Anul viitor va exista o dispută între marii turoperatori care au o bonitate recunoscută în vederea contractării spațiilor de cazare, în special a celor de 3, 4 și 5 stele, care oferă demipensiune, pensiune completă și all inclusive. Aceste agenții de turism vor putea oferi garanții (având inclusiv linii de credit), iar contravaloarea sejururilor se va regăsi integral în contul prestatorilor de servicii, încă de la începerea sejurului.
 
În concluzie, FPTR estimează că anul viitor va fi mai bun decât 2016 atât ca investiții pe litoral, ca număr de turiști, dar și ca încasăril ale hotelierilor. 
  
*Aceste date sunt aproximative, au fost obţinute in urma estimărilor furnizate de membrii FPTR şi a sondajului aplicat unui număr semnificativ de operatori din turism.
 

 

 



Adaugata pe : 15 / 09 / 2016.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Paralela 45
Booking Bucharest
Le Chateau
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays