site traffic analytics

Tempo Hotel din Bucureşti şi ALLCOT, parteneriat pentru reducerea emisiilor de carbon

Gulen Hashmi hotel Tempo BucharestTempo Hotel, un hotel de 3 stele, premiat internaţional, situat în centrul oraşului Bucureşti, a semnat un acord cu ALLCOT pentru măsurarea, reducerea şi compensarea emisiilor sale anuale de carbon.

În 2015, hotelul Tempo a fost responsabil pentru generarea a 105t C02e (tone CO2 sau echivalent de dioxid de carbon), cauzate în principal de consumul de energie electrică si termică. Măsurarea amprentei sale de CO2, încercarea de a o reduce și de a compensa emisiile inevitabile de gaze cu efect de seră constituie doar o parte a strategiei durabile a acestui hotel.

În prezent, ALLCOT va calcula emisiile din 2016 şi va face o comparaţie cu anul precedent pentru a trage concluzii şi a dezvolta un plan de bune practici, care să fie implementat şi executat de toţi angajaţii hotelului. De obicei, acest raport se referă la o reducere anuală de emisii de 4 ~ 5%. De asemenea, ALLCOT va elabora un plan de reducere pe termen lung, pe baza informaţiilor furnizate de hotel (electricitate, consumul de combustibil, călătorii de management, consum aer conditionat etc.). Economiile vor depinde de numărul de noi tehnologii instalate. Şi, între timp, hotelul va Gulen Hashmi hotel Tempo Bucharestcompensa emisiile de CO2, inevitabile, an după an.

"Obiectivul de reducere a emisiilor de CO2 face parte din politica noastră de a spori confortul şi satisfacţia clienţilor noştri pentru serviciile oferite. În calitatea noastra de hotelieri, considerăm că este foarte important să fim atenţi în privinţa mediului şi a societăţii, în general. Când oaspeţii noştri ştiu că hotelul compensează amprenta de carbon a călătoriei lor, atunci şederea la hotelul nostru devine nepoluantă şi, prin urmare, mai atractivă. Am ales să colaborăm cu ALLCOT în călătoria noastră de sustenabilitate pentru a reduce şi a compensa emisiile de carbon şi, mai important, pentru a ajuta oaspeţii noştri să reflecteze asupra păstrării curate a planetei noastre", spun Gulen HASHMI şi Cristina SOLOMON, echipa de conducere a Tempo Hotel Bucureşti.

"ALLCOT este încântat să colaboreze cu Tempo în călătoria lor durabilă, care vizează emisii zero, cu costuri operaţionale reduse. Piaţa românească este un obiectiv strategic clar al nostru, aşa că această colaborare este foarte importantă pentru noi", spune Alexis L. Leroy, CEO al ALLCOT.

Strategia reducerii emisiilor de carbon de la Tempo este implementată în România cu ajutorul Carbon Expert, partener oficial ALLCOT pentru Europa de Est.
"Am decis să promovăm proiectele de sustenabilitate ALLCOT pentru reducerea emisiilor de CO2 în această parte a Europei. Mă bucur că hotelul Tempo a ales să acţioneze în mod responsabil pentru a-şi reduce şi neutraliza emisiile şi sper că vor urma şi alte hoteluri şi companii responsabile", spune Casiana Fometescu, consultant de mediu, Carbon Expert.


Despre Tempo Hotel

Tempo Hotel este un hotel de 3 stele, premiat international, cu 31 de camere situat în centrul oraşului Bucureşti, la câţiva paşi de principalele zone turistice ale capitalei. 70% din personal lucrează în hotel încă de la deschiderea acestuia în 2004, iar 34% dintre clienti se reîntorc la Tempo de fiecare data când sunt în Bucureşti.

În decembrie 2016, Tempo Hotel a primit premiul Socrates "Best Enterprise" de la Europe Business Assembly (EBA), acordat celor mai performante companii şi organizaţii din lume. În martie 2017, hotelul a fost distins cu premiulTHE BIZZ 2017 "Business Excellence" de către World Confederation of Businesses. Tempo Hotel Bucureşti a fost ales „TripAdvisor Traveler’s choice” în 2015 şi deţine un Certificat de Excelenta pentru 2016 de la TripAdvisor. Hotelul se mândreşte cu o puternică cultură a sustenabilităţii, care a fost verificată de o companie americană de cercetare.
Gulen Hashmi hotel Tempo Bucharest

Despre ALLCOT

ALLCOT este o companie specializată în soluții de dezvoltare durabilă, pentru companii de toate dimensiunile. In plus fata de ajutorul dat companiilor de a relationa cu clientii si actionarii prin actiuni de sustenabilitate, ALLCOT dezvolta propriile proiecte de mediu in Europa, America Latina si America de Nord.

ALLCOT este unul din liderii din sectorul serviciilor de mediu, oferind o gama variata de servicii in scopul prevenirii schimbarilor climatice. Acestea includ calculul amprentei de CO2 a unei companii, produs sau individ, planuri de reduceri de emisii si neutralizarea emisiilor de  carbon, precum si tranzactii spot sau derivate pe pietele obligatorii de CO2 si pe pietele voluntare internationale de carbon.

Despre CARBON EXPERT

Carbon Expert este un consultant independent, specializat în emisiile de CO2 și piețele internaționale de carbon voluntare, desfășurâdu-și activitatea în Europa de Est.



Adaugata pe : 16 / 05 / 2017.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Booking Bucharest
Evensys Top Hotel
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays