site traffic analytics

Studiu Amadeus – politica de călătorii – primul pas către eficientizarea gestionării călătoriilor

Robert Komartin - Regional Manager, Romania & Hungary, General Manager, Amadeus Romania

Ca firmă care țintește să modeleze viitorul turismului, Amadeus dedică mult timp și multă atenție analizării evoluției tendințelor de călătorii. În acest context, vă prezentăm cel mai nou raport legat de călătoriile de afaceri în România. Studiul a acoperit câteva țări est-europene: Republica Cehă, Polonia, Ungaria, Letonia, Lituania și România, fapt care ne-a permis să aprofundăm analiza prin compararea tendințelor românești de călătorii de afaceri cu cele ale altor țări din regiune.

Politica de călătorii de afaceri înseamnă un set de reguli legate de servicii de rezervare pentru călătorii de afaceri.  Principalele tendințe identificate de studiu sunt următoarele:

·  48% din companiile românești și 62% din companiile central și est-europene dispun de o politică a călătoriilor de afaceri.

·  Aceasta este cel mai adesea prezentă în companiile care operează pe piața cehă (72%) și cel mai puțin frecventă la companiile românești (48%) și cele lituaniene (53%).

·   Cu cât e mai mare organizația care operează pe piața central și est-europeană, cu atât este mai respectată politica de călătorii de afaceri (de la 54% din companiile care au între 50 și 249 de angajați la 90% din companiile care au 1000 de angajați și peste).

·  Companiile românești care dispun de o politică de călătorii de afaceri cel mai adesea rezervă camere de hotel (88%) și bilete de avion (82%) conform acesteia; aproape trei sferturi din companii achiziționează asigurări (75%).


Robert Komartin - Regional Manager, Romania & Hungary, General Manager, Amadeus Romania, ne oferă mai multe informații în acest interviu:

Infografic Amadeus

TravelRomania: Ce ne puteți spune despre rezultatele studiului?

Robert Komartin: Pe măsură ce mediul de afaceri devine mai dificil, în unele domenii, sunt necesare măsuri susținute de reducere a costurilor pentru a susține performanțele dorite, și astfel, multe companii implementează proceduri care să gestioneze călătoriile de afaceri.Este adevărat că, cel mai adesea, optimizările încep din zona direct productivă, operațională, dar nici zonele administrative sunt ocolite. Există numeroase companii care înțeleg importanța unor politici privind călătoriile de afaceri, iar elaborarea unei astfel de politici nu presupune un efort foarte mare.

Potrivit studiului, peste 45% dintre companiile din CEE și 72% dintre companiile din România au declarat că se așteaptă la schimbări în ceea ce privește maniera existentă de organizare a călătoriilor de afaceri. 72% dintre companiile care operează pe piața românească se așteaptă cel mai frecvent la schimbări ale modului curent de organizare a călătoriilor de afaceri. Atât în România, cât și în alte țări CEE, cele mai așteptate schimbări se referă la conformarea angajaților cu politica de călătorii și la reducerea birocrației.

România este una dintre piețele unde soluțiile prezentate în cadrul studiului cu privire la organizarea și gestionarea călătoriilor de afaceri se bucură de un mare interes în rândul companiilor (76%). 76% dintre companiile din România sunt interesate de soluții care țin de organizarea și gestionarea călătoriilor de afaceri, iar mai mult de două cincimi ar fi interesate de disponibilitatea tuturor serviciilor într-un singur loc (42%). De asemenea, firmele românești au în vedere posibilitatea de comparare a ofertelor de la diverși furnizori, precum și simplitatea și transparența procesului de organizare a călătoriei de afaceri (37% în ambele cazuri).

În ciuda progresului tehnologic, care acoperă și domeniul relațiilor de afaceri, călătoriile de afaceri oferă o oportunitate pentru întâlniri face-to-face și pentru consolidarea relațiilor cu partenerii. Putem considera că zona de călătorii de afaceri rămâne un aspect important al operațiunilor companiilor și contribuie la succesul lor. Cu toate acestea, rezultatele sondajului comandat de Amadeus arată că în Europa Centrală și de Est există încă multe companii în care zona de călătorii de afaceri nu este formalizată. Lipsa de soluții, cum ar fi politica internă privind călătoriile de afaceri și instrumentele IT dedicate, înseamnă că organizarea călătoriilor de afaceri cade de obicei în sarcina angajaților care călătoresc. Un astfel de sistem de organizare a călătoriilor de afaceri nu este eficient în ceea ce privește timpul alocat planificării călătoriilor sau din punct de vedere financiar. Companiile, cu toate acestea, încep să realizeze beneficiile  și să implementeze soluții inovatoare, care urmează să reglementeze și să simplifice procesul de călătorii de business.


TravelRomania: Cum s-au schimbat în ultimii ani agenţiile de turism?

Robert Komartin:În mod evident, agenţiilede turism au evoluat de la modelul clasic, brickand mortar, la modelul online. Datorită tehnologiei informației, tot ceea ce înseamnă rezervare de rutină a fost preluat de companii de turimonline. Analizând volumul tranzacțiilor de rezervări (transport și cazare) efectuate, este evident că agențiile online dețin supremația în acest moment, ceea ce a îngustat semnificativ plaja de acţiune a companiilor de turism tradiţionale.

Agențiile de turism tradiționale au fost astfel nevoite să se concentreze în domenii unde afacerile online nu sunt atât de eficiente. Unul dintre aceste domenii este managementul călătoriilor de afaceri. Aici, clientul doreşteîn cele mai multe cazuri mai mult decât o simplă rezervare, iar operațiunile sunt mai complicate. Un client corporate este interesat de comparabilitatea ofertelor, raportări agregate cu privire la deplasări, la nivelul întregii companii, rapoarte statisticedintrec ele mai diverse, calculația costurilor și evidențierea economiilor efectuate. Agențiile care au înţelesaceste nevoi ale clienților şi-au construit aplicații și sisteme informatice cu care pot veni în întâmpinarea acestui tip de clienți.

De asemenea, agențiile de turism tradiționale se pot dezvolta foarte bine pe nişe înguste, pe care le cunosc extrem de bine. Este vorba aici despre agenții de turism specializate fie pe anumite zone, fie pe anumite tipuri de clienți, cum ar fi turismul religios sau turismul către anumite destinaţii. Ele pot supraviețui şifără această informatizare de ultimă generație, datorită expertizei pe care o dețin: cunosc destinațiile, au fost acolo, ştiu ce să recomande clientului, oferă servicii personalizate până la ultimul detaliu. Aceste afaceri se vor dezvolta în continuare, cu volume mici de tranzacții, dar foarte profitabile, deoarece în acest domeniu avantajul competitiv nu este dat de sistemul informatic, ci de cunoaşterea destinațiilor și a clienților.

 

TravelRomania: Care sunt soluţiile cu care sprijină Amadeus agenţiile de turism în transformarea cerută de evoluţia tehnologi?

Robert Komartin:Pentru  segmentul de agenții online de turism, vorbim despre soluţii care să permită căutare de oferte şi rezervări în volume mari şi cu disponibilitate mare. Pare simplu, dar țineți seama că discutăm aici despre sisteme complexe, ce presupun inclusiv integrare cu sisteme de plăţi, sunt sisteme cu lanţuri multiple de furnizori. Sunt integrate în acest sisteme globale de rezervări companii aeriene, hoteluri, companii de asigurări, companii de transport feroviar sau chiar de taxi, iar toate acestea trebuie să funcționeze 24/7, 365 zile pe an. Sistemele informatice din acest domeniu sunt timecritical, iar perioadele de downtime nu sunt acceptate. Imaginați-vă un sistem prin care se efectuează peste un milion de rezervări pe an, așadar chiar și o zi de funcționare defectuoasă înseamnă un volum mare de tranzacții. De exemplu, numărul maxim de tranzacții pe secundă înregistrat pe platformele Amadeus a fost de 55,000 de tranzacții.

Agenţiilor de turism orientate către zona de businessle sunt necesare sisteme care să furnizeze toate serviciile și rapoartele necesare companiilor - sisteme de rezervare, sisteme de deontare, sisteme de travel intelligence (care să genereze comparaţii, rapoarte de cheltuieli, informații privind emisiile de carbon pentru companii ce sunt ecologicallyoriented), etc.

Agențiilor incluse în ceea ce numim retailul clasic le oferim sisteme clasice, care să ofere agentului de turism posibilitatea de a rezervala un preţ cât mai accesibil bilete de avion, rezervări la hotel, transfer aeroport, croaziere, bilete de tren, chiar taxiuri, cu alte cuvinte toată gama de servicii apreciată de un călător.

Este din ce în ce mai apreciată această abordare multimodală, adică abordarea printr-un singur furnizor a tuturor componentelor unei călăorii, de la plecare până la destinaţia finală, adesea realizată printr-ocombinație de mai multe mijloace de transport. O să vă dau un exemplu: dacă nu este posibil să ajung la destinație printr-o singură călătorie aeriană, pot face acest lucru și printr-o combinație de transport aerian și feroviar, care poate fi o alternativă eficientă și chiar mai ieftină, iar o agenție de turism îmi poate face o astfel de ofertă.

 

TravelRomania: Dar în ceea ce privește companiile aeriene? Ele cum au evoluat din acest punct de vedere, în ultimii ani?

Robert Komartin:În ceea ce privește companiile aeriene, elementul cheie este segmentul low-cost. Companiile aeriene low-cost se dezvoltă în acele regiuni unde sunt posibile multe rute aeriene scurte, adică o concentrare masivă de oraşe mari foarte apropiate. Iar Europaesteilustrarea clară a acestei idei: pe o rază de sute de km găseşti multe capitale sau oraşe foarte mari, ce reprezintă centreeconomice importante. Europa este numit în industrie și „continentul low-cost”, fiindcă  în multe ţări este majoritar (jnclusiv în Romania). Așadar, ce aduce conceptul de low-cost? O foarte mare standardizare a flotei, reguli stricte în ceea ce privește bagajele, diminuarea serviciilor la bord sunt o parte dintre caracteristicile acestui segment. Drept urmare, în încercarea de a face față presiunii segmentului low-cost, multe dintre liniile aeriene clasice s-au orientat în a copia chiar conceptele low-cost – unificarea flotei, creştereadensităţii de pasageri în anumite aeronave, limitarea locului pentru un client în aeronavă, şi, mai ales,ceea ce se numește offerunbundling(împărţirea unei oferte complexe în mai multe oferte mai mici).

Ce presupune acest concept de unbundling? O companie aeriană clasică vinde un produs complet, bine împachetat. Adică, un bilet de avion achiziționat include locul în avion, bagajul, masa, etc. Ei bine, prețul este pe măsiră, și aceasta îi face pe clienţi să spună că este scump, mai ales în comparație cu un bilet la o companie low-cost. Astfel încât, mai multe companii aeriene clasice au ales să desfacă această ofertă în mai multe componente. Există un preț al biletului, la care se adaugă costuri suplimentare pentru: bagaj, masă, posibilitatea de a alege locul în aeronavă, posibilitatea de a anula biletul, ș.a.m.d. Astfel, s-a dezvoltat o componentă importantă, așa numită ancilaryservicessellingoferirea de servicii auxiliare, iar la multe companii aeriene acest venit este deja mai mare decât veniturile din activitatea de bază.

Serviciile auxiliare includ, cu siguranță, mult mai mult decât exemplele de mai sus. Ele pot include și rezervări la un hotel, închirierea unei mașini, adică o abordare a călătoriei end-to-end – oferind unui client tot ceea ce are nevoie de la punctul de plecare, până la destinație.

Va fi din ce în ce mai frecventă această abordare în industria de turism, acesta este doar începutul, fiindcă din ce în ce mai multe companii aeriene integrează aceste servicii auxiliare în ofertele lor și le fac disponibile prin sistemele globale de rezervări.

 

TravelRomania: În 2016 Amadeus a realizat o CA de 4,4 miliarde EUR, din această sumă 726 milioane EUR fiind alocate pentru zona de cercetare & dezvoltare. Ce ne puteţi spune despre transformarea produselor Amadeus şiroadmapul noilor soluţii?

Robert Komartin: Întradevăr, înanul 2016 Amadeus a alocat 726 milioane EUR (aprox. 17% din cifra de afaceri) pentru zona de cercetare & dezvoltare. Și aceasta nu este o performanță singulară.  Compania Amadeus a fost clasată pe primul loc la categoria Turism & Călătorii, într-un clasament alcătuit de Comisia Europeană, în anul 2015. Astfel, în anul 2014, Amadeus a investit 568.4 milioane Euro în cercetare și dezvoltare, în total investind în cercetare și dezvoltare peste 3.5 miliarde Euro, între 2004 și sfârșitul anului 2014. În plus, Amadeus este singura companie din domeniul său, IT pentru industria de turism, care este inclusă în clasamentul publicat de C.E. ce conține în total 2000 de companii.

Încercăm cumva să creionăm viitorul industriei (dealtfel, acesta este și moto-ulcomaniei) și acest obiectiv nu poate fi atins fără investiții masive în domenii de maximă noutate și inovație. Amadeus s-a angajat să inoveze permanent, prin livrarea unor soluții de procesare a tranzacțiilor de înaltă performanță și prin pionieratul în producția și dezvoltarea de tehnologii avansate. Bugetul de cercetare dezvoltare al Amadeus este legat, așadar, de transformarea produselor și serviciilor oferite, în contextele despre care discutam mai devreme. După cum arată și Raportul Global Amadeus 2015, ce include inițiativele noastre de cercetare și dezvoltare din întreaga lume, Amadeus investește peste 1,8 milioane de Euro în fiecare zi în cercetare și dezvoltare.

Excelența tehnologică de nivel mondial a Amadeus își are rădăcinileîn rețeaua noastră mondială de centre de cercetare și dezvoltare. Amadaeusoferă soluţiipentru companii aeriene, dar și pentru aeroporturi, companii de transport feroviar, hoteluri, agenții de turism, fiind prezentă așadar în toate domeniile industriei de turism. Aceasta marchează, dealtfel, trecerea de la un model de afaceri de tip nod la un model nou de afaceri, de tip reţea. Astfel, trebuie să fii prezent în cât mai multe puncte din reţea,nu neapărat să reprezinți un nod puternic în această rețea de actori în industria de turism. În cadrul Amadeus au fost o serie de achiziţii, dar s-au dezvoltat masiv produseproprii – vezi Altea, Navitaire (achiziționat în anul 2015 și ulterior dezvoltat de Amadeus), dar și alte sisteme de distribuție pentru agenţiionline de turism, în totalitate produse care încorporează tehnologii de vârf şimult efort de cercetare și dezvoltare.

Suntem foarte avansați în cea ce privește capabilitățile de extremesearchtehnologie ce permite căutarea de oferte de turism complexe, inclusiv linii aeriene, cu răspuns garantat în milisecunde. La aceasta adăugăm tehnologia detravel intelligence (raportare cu volume mari de date, analize statistice cu care adresăm inclusiv autorităţilenaţionaleîn domeniu, nu numai agenţii de turism şi companii aeriene), big data, baze de date nonSQL, ca să enumăr numai câteva direcții unde avem cercetări de durată.

În anul 2016, mai mult de 1,3 miliarde de pasageri careau urcat la bordul aeronavelor unor companii aeriene au accesat servicii oferite pe platformele Amadeus. Mai mult de 595 de milioane de rezervări au fost efectuate în 2016, pe platforme Amadeus, și acest lucru spune foarte multe despre prezența Amadeus în industria de turism.

 

TravelRomania: Avaând în vedere dezvoltarea tehnologiilor de teleconferințe, se simte un regres al călătoriilor de afaceri?

Robert Komartin: Nu, nu se simte un regres, eu cred (și nu numai eu, ci numeroși specialiști sunt de aceeși părere) că cele două pieţe sunt complementare. Paradoxul este că, cu cât sistemele de teleprezenţăși teleconferințe au permis extinderea comunicării și oamenii se simt mai apropiați, cu atât mai mult ei doresc să se cunoască și să colaboreze. Statisticile arată că, în timp, atât numărul de călătorii de afaceri cât și numărul de calluri de teleprezență au crescut.

În plus, luați în calcul tendinţa evidentă de democratizare a zonei de călătorii, datorită accesului facil la servicii și reducerii masive a prețurilor călătoriilor aeriene, în special la companiile low-cost. Niciodată în trecut mai mulţi oameni nu au avut acces la călătorii aeriene, iar aceasta se reflectă în creșterea constantă a numărului de călători pentru companiile aeriene.

Există și o altă tendință, și anume faptul că cele două segmente de călătorii de afaceri și de plăcere (business&leisure) tind să se împletească din ce în ce mai mult, rezultând ceea ce numim astăzi bleisure. Analizele arată ca aproximativ 60-70% dintre călători combină călătorii de afaceri cu leisure. Astfel, cele două tipuri de călătorii se potențează una pe alta – un angajat care călătorește în interes de serviciu este însoțit adesea de familie, și îşi continuă deplasarea de businesscu câteva zile de vacanţă.

În actualul context economic, nu este previzionată nici o reducere a numărului de călători în umatorii ani, dimpotrivă, se așteaptă creşterisubstanțiale.

 

Studiul complet poate fi descărcat de la adresa

 

http://www.amadeusbusinesstravel.com/ro/



Adaugata pe : 22 / 06 / 2017.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Paralela 45
Booking Bucharest
Le Chateau
Corali Holidays
Destinatii.eu
Paradis Vacante de Vis
Agentia Mos Craciun
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Domeniile Ostrov
Max Holidays