site traffic analytics

Noi servicii de lux pentru Herculane la Afrodita Resort

Bacolux Herculane Hotel AfroditaÎntr-o perioadă în care serviciile din Herculane s-au aflat într-o dezvoltare constantă, vara aduce vești bune pentru turiștii cărora le place să se răsfețe în stațiune. Pentru că noile băi în lapte și miere din spa merg mână în mână cu răsfățul, acum și plimbările în stațiune capătă noi valențe.

Noul parteneriat semnat între Afrodita Resort & Spa și Yoyo Tour oferă acum posibilitatea turiștilor să viziteze obiectivele preferate într-un serviciu de limuzină. Începând de săptămâna viitoare serviciul urmează să fie disponibil pentru turiștii resort-ului, cât și pentru cei care aleg Yoyo pentru excursiile lor.

Totodată, cei care doresc să facă altfel de petreceri pot accesa serviciul pentru grupuri de până la 9 persoane și pot combina astfel peisajele aparte de pe Valea Cernei cu o petrecere inedită alături de prieteni.

Serviciile din stațiune se adaptează încet, dar sigur, pentru o nouă categorie de oaspeți și răspund la cele mai variate solicitări, într-o etapă de dezvoltare în care serviciile de lux se află într-un trend ascendent pe lista cerințelor acestora în ultimii doi ani.Bacolux Herculane Hotel Afrodita

Astfel, dacă plănuiți ceva diferit când vizitați stațiunea, de acum aveți opțiunea de a o face într-un mod inedit și puteți gusta din opulența de odinioară a stațiunii într-o variantă a zilelor noastre.



Adaugata pe : 22 / 07 / 2018.




← Înapoi





nici un comentariu

*Toate campurile de mai jos sunt obligatorii





Paralela 45
Paralela 45
Vintest
TTR II
Traia Badulescu - Secretul emisferei
Teresa Tina
Le Chateau
Traian Badulescu
Hotelul Roman Plaza
Hanul Ancutei
Rent a car
Alltur
Chicco
Romania
Paradis Vacante de Vis
Corali Holidays
Booking Bucharest
Max Holidays
Destinatii.eu
Agentia Mos Craciun